Stabat Mater
O reinterpretare a lucrării preclasice cu același nume,
compusă de Giovanni Battista Pergolesi în secolul XVII, „Stabat Mater”
este un spectacol de dans contemporan care aduce în prim plan relația
dintre Maria și fiul său, Iisus.
Dincolo de moartea corpului ca sacrificiu suprem, conceptul coregrafic
și reprezentarea vizuală indică o constantă răstignire a ego-ului, pe
care o putem percepe cel mai puternic prin liniștea interioară, unde
gândul și cuvintele nu mai sunt prezente. Într-un fel sau altul, cu
toții trăim povestea Mariei și a fiului ei.
Un spectacol despre viață, înălțare, acceptarea emoțiilor și
conștientizarea că răstignirea contemporană, ca metaforă, reprezintă
refuzul de a lăsa lucrurile să se întâmple și de a le accepta
necesitatea.
compozitor: Giovanni Battista Pergolesi
regie: Amalia Olaru
coregrafie: Ioana Marchidan
soprană: Cristina Maria Oltean
mezzosoprană: Claudia Codreanu
orchestră: Gabriel Dănilă – vioară, Natalia Pencec – vioară, Oana
Spânu-Vișenescu – violă, Ștefania Budd – violoncel, Adela Lorincz – pian
scenografie, video, light design: Hermina Stanciulescu
fotografii: Alina Ușurelu
cu: Simona Dabija, Arcadie Rusu
A treia ediție Perform d ance – zilele dansului contemporan la Brașov
aduce pe scenă performeri care creează un spectacol complet, îmbinând
limbajul corporal cu discursul vorbit, muzica și arta multimedia,
întregind tot conceptul evenimentului perform(d)ance: momentul în care
dansul se transformă în performance, exprimând emoții, sentimente și
trăiri prin mijloace auditive și vizuale.
Pentru experiența Perform(d)ance de anul acesta vom avea patru
spectacole vizuale care ne invită să privim și să ne imersăm în diferite
perspective.
Perform(d)ance – Zilele dansului contemporan la Brașov este un proiect cultural co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov.
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German Braşov, în parteneriat cu Centrul-Cultural Reduta și Visssual și susținut de Goethe Institut.
Sponsori: Accenture în România
Parteneri media: Feeder, ADZ, Karpaten Rundschau, Zile și nopți, Magic FM
Vă invităm și anul acesta să experimentați alături de noi dansul contemporan!
26 octombrie 2019, ora 19
Centrul Cultural Reduta
Acces spectacol: 15 lei